Unii astronomi cred că inelele lui Saturn sunt compuse din materia din care nu s-a putut forma un satelit deoarece aceasta s-a aflat în interiorul limitei Roche a planetei. Forţa gravitaţională a lui Saturn a făcut ca materia existentă în acea regiune să nu se poată aglomera şi să formeze un satelit. O altă idee des vehiculată printre oamenii de ştiinţă sugerează că în perioada în care Saturn s-a format ea ar fi avut unul sau mai mulţi sateliţi în afara limitei Roche. Cu cât o planetă este mai mare cu atât influenţa sa gravitaţională este mai mare. Şi cu cât gravitaţia este mai puternică cu atât este mai mare limita Roche. În consecinţă, pe măsură ce planeta Saturn a devenit mai mare cu atât a crescut şi limita sa Roche. În acest fel, în scurt timp, limita Roche s-a mutat în zona sateliţilor interiori ai planetei. Aceşti sateliţi în scurt timp au fost distruşi. Din resturile acestora s-au format în cele din urmă inelele spectaculoase pe care le vedem în prezent. În cadrul acestor inele se mai pot găsi bucăţi mari din acei sateliţi din trecut. Acestea ar fi mult mai mici decât bucăţile de materie rezultate în urmă distrugerii sateliţilor din faza iniţială, dar ele sunt de o mie de ori mai mari decât dimensiunea particulelor obişnuite aflate în prezent în inelele planetei. O altă teorie sugerează că în urmă cu câteva sute de milioane de ani, într-un moment în care strămoşii dinozaurilor se răspândeau pe Pământ, Saturn nu ar fi avut deloc inele. Inelele s-au format atunci când unul sau mai mulţi sateliţi de mici dimensiuni s-au apropiat prea mult de Saturn. Când au intrat în interiorul limitei Roche gravitaţia lui Saturn i-a distrus. După o perioadă de milioane de ani în care s-au lovit unele de altele, resturile rămase din distrugerea acelor sateliţi s-au transformat în particulele mici care formează inele din prezent.
În jurul planetei Pământ nu s-a format niciun inel de tipul celor existente în cazul planetei Saturn pe baza scenariilor propuse mai sus. Chiar nu contează, deoarece la întrebarea cum ar fi arătat cerul planetei dacă Pământul ar fi avut un astfel de sistem de inele putem răspunde printr-un exerciţiu de imaginaţie.
Dacă planeta noastră ar fi avut inele similare planetei Saturn atunci ar fi destul de uşor să ne dăm seama cum ar fi arătat ele din mai locuri de pe Pământ. La ecuator inelele ar fi trecut chiar pe deasupra capului nostru.
Dacă am fi mers doar puţin mai la nord de Guatemala atunci inelele ar fi început să se răspândească pe cer. Partea întunecată a Lunii ar fi fost mult mai luminoasă decât suntem noi obişnuiţi să fie ca urmare a creşterii cantităţii de lumină solară care s-ar fi reflectat de acele inele.
Dacă am fi mers undeva în Polinezia pe Tropicul Capricornului, la 23° latitudine sudică, o panoramă de 180° ne-ar fi oferit o idee despre priveliştea magnifică a acestor inele. În zona ovală, mai întunecată, aflată în mijlocul inelelor s-ar fi putut observa umbra Pământului. Pe parcursul fiecărei nopţi s-ar fi putut urmări trecerea timpului marcată de modul prin care ar fi fost iluminate inelele. La miezul nopţii umbra Pământului ar fi avut cea mai mare extindere. Marginea umbrei Pământului este iluminată într-o nuanţă de lumină portocalie-roz pe măsură ce lumina Soarelui trece prin atmosfera Pământului.
Din Washington, la o latitudine de 38° inelele ar fi început să coboare sub orizont, deşi priveliştea acestora ar fi fost încă uimitoare, ele dominând încă imaginea cerului atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.
La Cercul Polar inelele abia s-ar fi ridicat deasupra orizontului. Văzute aici din Nome, Alaska, inelele spectaculoase ar fi iluminat un peisaj sterp puţin mai intens decât o lună plină din prezent. Spre deosebire de Soare sau Lună aceste inele nu ar fi răsărit şi nici nu ar fi apus... ele ar fi fost întotdeauna vizibile, atât ziua cât şi noaptea şi s-ar fi aflat întotdeauna în exact acelaşi loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu